Good girls go to heaven, bad girls go where they want

"Good girls go to heaven, bad girls go where they want" -o zicala pe care probabil am mai auzit-o, insa doar ca argumentare a unei atitudini rautacioase sau ca o sustinere a unei atitudini "cool". Sa fie un adevar mai profund in spatele acestei afirmatii?

Cele doua volume ale scriitoarei Ute Ehrhardt par sa aduca argumente de natura uneori chiar stiintifica in favoarea unei fete - nu as zice "rele"- ci nu atat de "buna si inimoasa" ca prototipul Sanzienei din basme - ceea ce ne invata de mici ca ar trebuie sa devenim pentru ca numai asa vom fi iubite, apreciate, rasplatite si, in final, cel mai important, fericite. Si suntem? Oare exista o reteta universala pentru fericirea oamenilor?

Dupa ce am parcurs aceste doua volume, mi-am dat seama ca de multe ori fac multe lucruri fara a gasi un argument de natura rationala... pentru ca "asa e frumos" sau "asa se cade", pentru ca "nu m-a lasat inima", cu alte cuvinte asa am fost crescuta si acestea sunt valorile care mi s-au insuflat de mica. Asadar, in cele mai multe cazuri, actionez din motive strict emotionale.

Dincolo de exageratele reprosuri aduse femeilor, cele doua volume ofera niste sfaturi valoroase si ne ajuta sa constientizam si sa chestionam resorturile noastre motivatioanale reflexe. Cartile sunt ca un semnal de alarma tras pentru a nu ne mai abate de la drumul nostru.

De ce sa ne consumam energia pe lucruri inutile, adesea nici macar tangentiale scopurilor noastre? De ce sa ne pierdem in detalii lipsite de valoare? De ce ne luam asupra noastra voluntar problemele altora, fara ca acestia macar sa ne roage sa facem asta?

Si visele noastre cui i le lasam? Pe cine putem trage la raspundere la final, cand ne dam seama ca am uitat de noi? Si ce rost are sa mai cautam vinovati cand viata ni s-a scurs si suntem sleite de puteri? In orice caz, singurii vinovati am fi noi insine pentru ca noi am ales sa facem asta.

Cu siguranta ca ne-am simti mult mai bine cu noi insine daca am avea initiativa mai des, daca am pune noi lucrurile in miscare, daca am da mai putina importanta asa-ziselor virtuti care nu sunt decat niste piedici in drumul nostru catre afirmare. Sistemul de valori nu este nici acesta universal valabil.

"Life is what happens to you while you're busy making others plans."(John Lennon), so make a good plan, be aware of what are you waiting for and start doing something ;).

Change just happens

Se zice ca schimbarea e singurul lucru constant din viata noastra (si taxele:p). Totul se schimba si, mai mult decat atat, exista anumite elemente care devin catalizatori ai schimbarii si care accelereaza astfel procesul. Iar faptul ca traiesti in alta tara se numara printre aceste elemente.
Dupa 3 luni, pot trage o linie si pot spune ca ceva s-a schimbat si ca anumite elemente au cantarit destul de greu: necesitatea de a ma adapta si de a ma simti bine in aceasta situatie specifica, distanta de casa si de cei dragi, contactul de zi cu zi cu alti oameni atat de diferiti, apartinand unor culturi atat de diferite...contactul cu viata reala de aici.
E ciudat, dar de cele mai multe ori schimbarea pe care ne-o dorim nu face decat sa te determine sa apreciezi mai mult lucururile pe care le avem. Cel putin asa s-a intamplat in cazul meu. Nu pot sa spun ca nu imi place aici si nici ca sunt o fire care ravneste dupa stabilitate (genul "mamoasa") si totusi parca apreciez mai mult tot ce am acasa, in Romania.
Ultimele luni au fost cu adevarat frumoase si pline de peripetii si, daca as putea da timpul inapoi, as lua probabil aceleasi decizii. Cu toate acestea, ma gandesc cu emotie la tot ce ma asteapta in Romania. Si nu pot decat sa zambesc si sa fiu nerabdatoare sa ma intorc acasa.
Peste 2 zile voi fi acasa si cred ca va fi Craciunul pe care il voi simti cel mai mult si de care ma voi bucura cel mai mult! Cred ca ma voi bucura si de Romania, cum nu m-am bucurat demult - pentru simplul fapt ca am uitat sa fac asta.

Un gand frumos

As vrea sa vorbesc despre oameni, despre oameni speciali si despre ce ii face pe unii speciali.

E greu de spus ce ii face pe unii speciali, dar pentru mine, oamenii speciali sunt acei oameni care, desi au depasit demult stadiul, mai au ceva din naivitatea aceea pura, delicioasa a copiilor. Sunt cei carora timpul si problemele vietii cotidiene nu au reusit sa le rapeasca din farmec: acel farmec de copil inocent. Cred ca asta face totul. Face mai mult decat o lista lunga de calitati. Cine are nevoie de oameni perfecti? Avem nevoie doar de zambete frumoase, de un gand bun, de o privire blanda, de un loc calduros...

Acele priviri care te iubesc, care cred in tine, pentru care esti importanta. Ce mai conteaza restul? Uit de tot si de toate si imi amintesc de acele priviri...si simt ca totul are sens.

"Noi" - o piesa cu suflet si geniu

Cateva randuri despre piesele de teatru ale lui Dan Puric, "adevarate acte de dragoste fundamentale fata de ceea ce este autentic in Romania", dupa cum marturiseste autorul intr-un interviu.

Replici moderne la realitatea zilelor noastre, operele sale seduc auditoriul prin umor, naturalete, originalitate, autenticitate si neconventional. Secventele teatrale imbina mai multe forme artistice (pantomima, dans, muzica etc.) si au la baza un limbaj colorat si viu, ca urmare a coborarii artistului in strada.

Piesa "Noi" se prezinta ca un puzzle de scene inedite, ce surprind cu ironie fina aspecte dintre cele mai diverse ale vietii de zi cu zi. Sunt franturi de viata reala, artistul Dan Puric uimind prin maiestria cu care reuseste sa schiteze o viziune atat de patrunzatoare si de autentica asupra realitatii intr-un spectacol de doar doua ore.

Pe de o parte, sunt ironizate aspectele degradante ale societatii in care traim: snobismul si superficialitatea, alienarea omului in era electronica, degradarea conceptului de casnicie, a iubirii si a sentimentelor in general.

Pe de alta parte, ideea autenticitatii, sustinuta in mod paradoxal prin cea de multiculturalitate, strabate opera ca un fir rosu. Este o abordare umoristica si in acelasi timp de profunzime. De aici si valoarea inestimabila a pieselor.

De altfel, piesa este un elogiu adus vietii in genere, o exaltare, un strigat de uimire si de admiratie fata de minunile lumii. Este o critica plina de duiosie. Aspectele moralizatoare sunt evidente, insa lumea prezentata de cei 23 de actori este una senina si frumoasa.

Pe mine piesa m-a facut sa rad si sa zambesccu inteles, sa exclam de admiratie si, daca ar fi sa

ma gandesc la autenticitate, sa simt ca traiesc o experienta culturala autentica, o stare ineplicabila de eliberare si de fascinatie. Piesa "Noi" e ca o gura de aer proaspat, de care toti avem atata nevoie din cand in cand.

http://ambition.ro/editorial/anti-plictiseala/1297-noi-o-piesa-cu-suflet-si-geniu

Did you see that?

"Am fost cuprins, într-o seară de iarnă, într-un oraș imens, de un soi de groază socială. Mi se părea că miile și miile de oameni care treceau fără să se cunoască, mulțime nenumărată de fantome solidare, erau dezlegate de orice legături, și mă întrebam cu un soi de teroare impersonală cum se face că toate aceste ființe acceptau repartizarea inegală a binelui și a răului și cum enorma structură socială nu cădea în disoluție. Nu vedeam lanțuri la mâinile și la picioarele lor și îmi spuneam: Prin ce miracol aceste mii de indivizi suferinzi și jefuiți suportă toate acestea? Lanțul era în inimă, gândirea era în lanțuri, viața își impregnase formele în spirit, obișnuința la fixase. Sistemul social îi finisase pe acești oameni, nu se revoltau împotriva realității fiindcă se confundau cu ea. " (Jean Jaures)

Pause

Suntem bombardați de informații din toate părțile. Majoritatea sunt extrem de convingătoare și totuși contradictorii. Ce să mai credem?
Toate simțurile noastre navighează, galopând printre miile de biți care ne înconjoară și ne încolțesc. Suntem copleșiți și mereu pe fugă. Nu avem timp să observăm. Devenim confuzi.
Ce bine ar fi dacă, în lumea asta digitizată, aș putea să pun pauză.

Let's make choices...or not!

Se spune că unul dintre lucrurile care îl deosebește pe om de animale este facultatea de a alege ce decurge dintr-o gândire rațională. Într-adevăr, facem în fiecare zi diverse alegeri, mai mult sau mai puțin importante. Unele ne influențează drumul/calea, altele ne definesc pur și simplu, iar altele nu au nicio valoare (sau cel puțin așa tindem să credem). Uneori nici nu ne dăm seama că facem o alegere. Așa este: suntem atât de obișnuiți să alegem încât o facem din reflex, fără să mai cântărim, fără să mai conștientizăm.

Dacă ne-am imagina viața ca pe o hartă în care noi ne deplasăm uneori ireversibil în funcție de alegerile făcute, poate am privi cu mai multă seriozitate aceste decizii luate. Ar fi comic să privim cum uneori ne învârtim în cerc, cum ajungem de unde am plecat, cum evoluăm sau dimpotrivă, involuăm. Ce bine ar fi dacă am putea vedea mereu această hartă care ar fi ca un feedback și dacă am putea ști când mergem pe drumul care duce unde vrem noi să ajungem și când ar fi bine să ne întoarcem.

Pe de altă parte, suntem bombardați de tot felul de opțiuni, de o varietate largă de posibilități și acest lucru nu ne face mai fericiți. Dimpotrivă. Acest lucru ne îngreunează și ne amenință munca, de cele mai multe ori ne obosește, ne face să fugim de responsabilitate, să încercăm să diminuăm importanța unei alegeri. Nu de alta, dar avem multe posibilități și acest lucru ne consolează și ne încântă în mod copilăresc. Ar fi bine să zâmbim mai des la calitate și nu la cantitate. Dar e o lume înșelătoare, iar noi nu suntem ghicitori și nici cu intuiția nu mai stăm atât de bine pentru că ne-am cam îndepărtat de natură și de cele spirituale.

So, spor la făcut alegeri și la exploatat harta!;)