Some thoughts

Ma gandeam zilele trecute admirand frumusetile si monumentele Parisului, milioanele de opere de arta din salile giganticelor muzeee, cat de multa munca a fost investita acolo. Sunt opere colosale, impresionabile. Uitandu-am la ele imi imaginez o imensitate de oameni lucrand neincetat, vieti scurgandu-se prin clepsidra timpului si multa vointa, perseverenta si inteligenta. Nu pot decat sa raman fara cuvinte cand ma gandesc ce au reusit oamenii sa faca pana in ziua de azi! Toata admiratia si tot respectul meu pentru acele vieti dedicate artei, culturii si muncii!

Intoarsa in Romania noastra draga, ma intrebam cine mai munceste la noi si ma gandeam la faptul ca in ziua de azi nu se mai face nimic maret, cu adevarat de admirat. Epoca maretiei, a fastului si a artistilor a apus!

Un apasator sentiment al zadarniciei ma cuprinde. Toata lumea vrea sa munceasca la birou, sa ajunga mare manager, milioane de diplome trase la imprimanta, masini scumpe, de gandit gandim din ce in ce mai rar... si mai superficial, multe pretentii si cat mai putina munca, vorbarie multa, inutila si interminabila, bascalie, nonvaloare si kitch.

Suntem din ce in ce mai superficiali, mai plati in gandire, iar de prejudecati si etichete nici ca scapam. Am avut norocul sa descoper in ultima perioada oameni deosebiti pe care la prima vedere nu as fi dat doi bani si astfel am avut parte de o lectie de viata la care multi dintre noi au lipsit si pe care ar trebui sa o recupereze: sa nu judec oamenii. Importanta lectie de viata! Asa poate vom vedea lucrurile mai in profunzime, nu numai glazura de caramel de pe un mar gaunos.

Romania

A fost un moment si o intamplare care mi-a lasat un gust amar si mi-a dat de gandit la Paris. Pe renumita strada Champs-Elysées din Paris, la Turnul Eiffel si la Versailles te intampinau tigani romani cu un papagaliceste "Do you speak English?". Si daca le raspundeai afirmativ, iti aratau o foaie scrisa chinuit in engleza prin care "demonstrau" ca sunt bolnavi si neajutorati.
Eu am fost enorm de indignata in momentul in care spuneau ca sunt romani, gandindu-ma ca aceasta e imaginea pe care o avem noi in strainatate. E o nedreptate si tot ce pot sa simt in fata acestei situatii este dezgust si furie. Si primul gand al multora e ca sunt rasista! Alt val de furie!
Ajunsa acasa am inceput sa ma documentez despre istoria tiganilor, de ce sunt asa multi in Romania, de ce multi tigani din Romania au ajuns sa cerseasca prin alte tari, ba chiar am incercat de cateva ori sa ma pun in locul lor (sa ma imaginez nascuta tiganca) pentru a intelege si a avea o viziune mai clara si mai corecta asupra acestei probleme. Dupa parerea mea, aceasta e cea mai buna strategie, si in relatiile cu oamenii si in viata in general: sa te pui in locul celuilalt ca sa poti intelege mai bine si, dupa vorba "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" iti faci incet incet un cod moral propriu care te va ajuta mult sa fii mai bun in viata.
Si totusi, daca esti mai bun, mai tolerant nu inseamna ca esti mai bogat sau mai destept sau nici macar mai norocos, ci doar mai impacat sufleteste cu tine. Aceasta este singura garantie pe care o vei avea in urma acestui pact.
Dovada a acestui lucru sta si istoria care atesta in mod clar ca cei care au fost mai toleranti nu sunt mai bogati, ci dimpotriva. Este un lucru pe care l-am descoperit citind istoria tiganilor care au fost persecutati si izgoniti de peste tot si care in mod firesc s-au stabilit si inmultit in mediul care le-a fost cel mai propice, deci in tarile care au fost cele mai tolerante, printre care si Romania. Izgoniti din tarile scandinave, nesuportati in Germania, Italia, Franta, Polonia si din multe alte ducate si principate europene, tiganii si-au gasit adapost in Spania, Romania si Ungaria. Tarile occidentale, pe care acum le admiram si chiar le invidiem, au scapat repede de ei prin persecutarea lor cu cruzime.
Ceea ce stiam eu chiar si din proprie experienta despre tigani era ca sunt necinstiti, preferand sa fure, sa cerseasca si sa traiasca din alocatiile copiilor facuti cu nemiluita. Toate acestea sunt adevaruri.
Insa, daca intoarcem moneda pe partea cealalta si incercam sa ne imaginam ce am face si cum ne-am descurca daca ne-am fi nascut tigani, lucrurile se schimba destul de mult. Relatia cauza-efect explica si de aceasta data multe lucruri.
Persecutati de toata lumea, tiganii au invatat generatie de generatie ca nu sunt bineveniti nicaieri, ca nu sunt acceptati de societate, ca nu pot castiga bani decat pe cai necinstite, ca nu au dreptul la educatie si poate ca toate aceste frustrari si-au gasit refularea in comportamentul lor antisocial.
Daca in Franta si in America negrii au putut fi integrati in societate si culturalizati, de ce nu s-ar putea intampla acelasi lucru si cu tiganii? Aceasta este singura solutie: sa fim in continuare toleranti si sa avem rabdare. De aceea locurile speciale pentru rromi sunt o incercare de culturalizare a acestei etnii, un act de toleranta si un pas catre o lume mai unita, lipsita de conflicte si discriminari.
In fond, probleme exista peste tot si acestea trebuie rezolvate si infruntate. Buni sau rai, multi tigani traiesc in Romania si datoria noastra este sa ne tratam acest handicap, sa gasim solutii cum au facut si alte tari la randul lor si sa nu ne mai plangem de mila. Ceea ce putem si trebuie sa facem este sa asezam existenta acestora intr-un curs al civilizatiei si al progresului, sa le acordam o sansa, sa incercam sa ii intelegem inainte de a-i judeca si condamna, sa ii acceptam in societate...si sa nu uitam sau sa ne eschivam sa spunem ca suntem romani pentru ca strainii sa poata vedea si o alta fata a romanilor.

First time

Si daca tot vorbeam de fericire tin sa mentionez pe acest blog (ca sa nu cumva sa uit de aceasta perioada) ca vacanta aceasta a fost una de vis, in care clipele de fericire nu s-au sfiit sa apara. Am avut parte de bucurie, de multumire, de fericire...multe satisfactii si momente de care sa imi amintesc.

Una dintre satisfactiile cele mai mari a fost ca am reusit sa imi implinesc visul de a merge la Paris, imaginea cu mine langa Turnul Eiffel cu palaria pe cap transformandu-se intr-o fotografie la care tin foarte mult si care este ca un fel de trofeu al unei mici victorii. Sunt mandra (si de aici vine si plusul de satisfactie) de faptul ca eu si cu inca doua prietene aveam asta in cap de mult si vara aceasta am reusit sa ne organizam singure sa mergem. E o mare realizare.

Despre Paris as putea spune foarte multe dar nimic nu este suficient si destul de potrivit pentru a descrie frumusetea si senzatia pe care o ai acolo. Deci, sfatul meu, planificati-va o vacanta in Paris pentru ca se merita! Incepand cu Luvru, Orsay, Turnul Eiffel, Versailles si pana la Disneyland!

Se spune ca prima dragoste nu se uita niciodata. Eu cred insa ca "prima data" nu se uita niciodata: prima zi de scoala, prima dragoste, prima data in strainatata, prima data la Paris, prima data in Egipt, prima casatorie, prima zi de lucru la primul job etc. Elementul de noutate este cel care da savoare vietii. Necunoscutul. Si de aceea suntem mereu in cautarea de lucruri noi si nimic nu se compara cu entuziasmul si bucuria unei noi experiente.

Pana la urma, avem onoarea si privilegiul sa ne construim viata asa cum dorim, suntem din ce in ce mai putin limitati si constransi, asa ca putem sa ne facem viata cat de palpitanta, de plina de noutati dorim noi. De noi depinde totul. Suntem liberi si fiecare intelege si se bucura de libertate cum vrea...si cum poate.

Si cand te gandesti ce punct minuscul suntem noi pe mapamond si cat de putin am vazut si am cunoscut pana acum....te simti atat de mic, de limitat...si totusi atat de norocos pentru ca sunt atat de multe experiente noi care te asteapta, atatea oportunitati de a face un lucru nou si de a trai iar senzatia indescriptibila numita "prima data".