În drum spre casă, am avut ocazia să cunosc în tren câţiva tineri teribilişti, artişti amatori, boemi şi...puţin confuzi. Emanau acel sentiment că lumea le aparţine, că pot face orice. Aveau senzaţia că ei sunt singurii care înţeleg, că restul lumii e oarbă, că ei sunt nişte victime…şi, automat, un zâmbet dispreţuitor afişat ostentativ.
La un moment dat unul dintre aceştia a început să vorbească cu o doamnă mai în vârstă subiecte filosofice: despre viaţă, fericire, libertate. M-a impresionat în mod plăcut respectul arătat, atitudine rară în ziua de astăzi. Bătrâna era conciliantă şi dispusă să asculte. Ea trăise vremuri în care libertatea fusese mult îngrădită şi râvnită pentru ca astăzi să trăiască într-o societate democratică, în care libertatea este înţeleasă în fel şi mii de chipuri. Şi tocmai această societate îl făcea pe tânăr să se simtă constrâns, să nu fie liber. Da, trăim într-o societate şi din respect pentru celălalt trebuie să respectăm nişte reguli, deci nu putem fi în totalitate liberi. Şi ce e rău în asta? Oare asta ne împiedică să ne trăim viaţa aş cum vrem? Oare asta ne obstrucţionează drumul spre fericire?
Tânărul era foarte afectat, având o amărăciune în glas. M-am întrebat de ce ajung unii tineri să gândească atât de pesimist când avem o viaţă la dispoziţie, o viaţă a noastră pe care o putem trăi frumos sau dimpotrivă, plângându-ne de milă. E alegerea noastră, e viaţa noastră.
În final, când era pe punctul de a pleca a întrebat-o pe bătrână: „Ştiţi ce e fericirea?”. Neaşteptând răspunsul care nu era important de altfel, a spus triumfător: „Fericirea e libertate.”
Mi-a trecut imediat prin minte faptul că probabil nu a iubit niciodată. Fericirea nu e echivalentul libertăţii, căci poţi să fii liber şi să nu fii fericit, după cum poţi fi fericit fără a fi neapărat liber.
Definiţia dată de tânăr are un sens restrâns, e un obiect privit dintr-un singur unghi, dar e înainte de toate o părere care trebuie respectată. Valori precum libertatea, fericirea, iubirea, moralitatea, etc. sunt înţelese de fiecare în parte diferit în funcţie de unghiul sau unghiurile sub incidenţa cărora a avut fiecare persoană şansa să privească. Acesta este singurul adevăr care trebuie înţeles: că suntem diferiţi, că avem păreri şi viziuni diferite şi că, în ciuda tuturor acestor lucruri, trăim toţi împreună într-o societate.
La un moment dat unul dintre aceştia a început să vorbească cu o doamnă mai în vârstă subiecte filosofice: despre viaţă, fericire, libertate. M-a impresionat în mod plăcut respectul arătat, atitudine rară în ziua de astăzi. Bătrâna era conciliantă şi dispusă să asculte. Ea trăise vremuri în care libertatea fusese mult îngrădită şi râvnită pentru ca astăzi să trăiască într-o societate democratică, în care libertatea este înţeleasă în fel şi mii de chipuri. Şi tocmai această societate îl făcea pe tânăr să se simtă constrâns, să nu fie liber. Da, trăim într-o societate şi din respect pentru celălalt trebuie să respectăm nişte reguli, deci nu putem fi în totalitate liberi. Şi ce e rău în asta? Oare asta ne împiedică să ne trăim viaţa aş cum vrem? Oare asta ne obstrucţionează drumul spre fericire?
Tânărul era foarte afectat, având o amărăciune în glas. M-am întrebat de ce ajung unii tineri să gândească atât de pesimist când avem o viaţă la dispoziţie, o viaţă a noastră pe care o putem trăi frumos sau dimpotrivă, plângându-ne de milă. E alegerea noastră, e viaţa noastră.
În final, când era pe punctul de a pleca a întrebat-o pe bătrână: „Ştiţi ce e fericirea?”. Neaşteptând răspunsul care nu era important de altfel, a spus triumfător: „Fericirea e libertate.”
Mi-a trecut imediat prin minte faptul că probabil nu a iubit niciodată. Fericirea nu e echivalentul libertăţii, căci poţi să fii liber şi să nu fii fericit, după cum poţi fi fericit fără a fi neapărat liber.
Definiţia dată de tânăr are un sens restrâns, e un obiect privit dintr-un singur unghi, dar e înainte de toate o părere care trebuie respectată. Valori precum libertatea, fericirea, iubirea, moralitatea, etc. sunt înţelese de fiecare în parte diferit în funcţie de unghiul sau unghiurile sub incidenţa cărora a avut fiecare persoană şansa să privească. Acesta este singurul adevăr care trebuie înţeles: că suntem diferiţi, că avem păreri şi viziuni diferite şi că, în ciuda tuturor acestor lucruri, trăim toţi împreună într-o societate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu